Ascult tacerea si ea ma asculta pe mine

Pai da, cred ca ma asculta si ea. E prea multa liniste aici. Asta cica ar trebui sa fie de bine.

Televizorul este inchis, am decis ca nu ma mai intereseaza acest obiect in principiu. Muzica o stiu pe toata cam pe de rost (traiasca YouTube). De discutii sterile pe net, nu am chef. Ai mei au treaba. Unii chiar au binevoit sa ma repeada ca-i deranjez, daca am avut proasta inspiratie sa-i sun, sa-i intreb ce mai fac. Altii s-au gandit ca daca ma ofer benevol sa-i ajut intr-o problema (in care intr-adevar ar avea nevoie de ajutor), probabil am un interes ascuns.

Prietenul meu cel mai bun este ocupat. Ca intotdeauna. L-as putea suna, dar astept sa ma sune el pentru ca nu a mai facut-o de mult (exceptand atunci cand avea nevoie intr-adevar sa-l ajut cu ceva). Iar restul, nu conteaza.

Munca am facut-o. Am muncit tot weekend-ul ca un disperat, sa pun tara la cale si sa pun in miscare pietrele de moara la deal. Gata, am spus stop. Fireste ca as putea continua asa la infinit… dar nu e prea bine.

Si ma intreb ce ar trebui sa fac acum.

Unii ar zice, pai daca nu ai nimic de facut, iesi la plimbare. Sau du-te intr-un club. Sau culca-te. Sau imbata-te si plange-ti singur de mila. Do something. Problema e ca nu imi vine sa fac nici unul din lucrurile astea. Asa ca am revenit pe blog. Sa las cuvintele mele sa circule in eter, catre oameni carora putin le pasa ce vreau eu aici si de ce ma framant.

As vrea sa fii aici, acum. Dar asta nu se poate, nu? Si daca rog frumos, poate bunul Dzeu ma asculta si face o minune, si apari la usa.

Dar nu. Raman sa ma scufund in tacerea asta, ca o pasta. Raman sa ma agit ca un soarece intr-un borcan. Borcanul asta numit casa. Sa caut sensuri si intelesuri. Sa disec lucrurile. Sa ma intreb unde am gresit (daca mai exista undeva unde nu am gresit eu).

Dar tot e ceva. Incep sa vorbesc. Si lucrurile se leaga, si merg inainte… vrem ori nu vrem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *