Am scăpat de rele la mustață!

Later edit: Postul acesta l-am făcut ceva mai lung deoarece a trebuit să vă povestesc un mare noroc de-al meu.

Nu știu de unde să încep. Nu știu cum de bunul Dumnezeu a putut să pună într-un corp mic, un instinct atât de mare de a cunoaște oamenii. Dar probabil toți avem capacitatea de a recunoaște intențiile oamenilor, însă eu tocmai astăzi mi-am descoperit-o.

Nu, nu, nu, stai calm! Nu am fost agresată în vreun fel sau alții de către mine mai degrabă  . Nah, apăi n-au cum! Eu sunt pașnică, uneori chiar Zen.

Se face în complicata mea viață că, (zic complicată ptc dă bine) în goană mea de a supraviețui stresului urban și de a mă menține în top la liceu, au loc întâmplări incredibile. Adică: mă culc târziu și mă trezesc devreme, am nșpe mii de teme de făcut iar diriga îmi pare că seamănă din ce în ce mai mult cu o ghilotină la figurat vorbind , este o femeie respectabilă totuși

. Și nu mai pomenind că plec cu 10 minute înainte să înceapă prima oră  eu locuind undeva la vreo 5 stații distanță de liceu! deci vă închipuiți și voi ce viteză pot prinde cu aceste picioare, de ajung mereu la timp. [Call me trăznet, super trăznet]

La fel am pornit și astăzi dragilor cu piciorul meu drept peste pragul ușii, puțin cam grăbită ce-i drept, îndreptându-mă spre a toci pentru încă o zi băncile școlii, fără a bănui măcar o clipă ce îmi va rezerva instinctul meu de ninja. Apropo, eu învăț după-amiaza.
După tropăitul prin zăpadă, constat că autobuzul mă aștepta deja în stație, semn că l-am obișnuit bine. [good bus, meriți o anvelopă!] Mă urc prin spate în grabă. Mașina este destul de liberă. Lângă mine se aflau câțiva călători nevinovați și două cucoane cam suspecte. Ușile mașinii se închid. Observ că una dintre femei îmi urmărea mișcările cu o privire rece, de ziceai că gerul din februarie a țâșnit tocmai din ochii ei. Erau într-adevăr îmbrăcate decent însă nu se integrau deloc în acel decor.

Nu că eu aș critica prezența oamenilor de lângă mine, dar dat fiind faptul că niciuna din femei nu dădea de înțeles că voia să se așeze pe vreun scaun liber, sau măcar să se susțină de bară, așa cum fac oamenii obișnuiți, era clar că nu urmăreau să ajungă UNDEVA.

Pornește mașina. Printr-un gând divin, le-am simțit din privire și le-am intuit intențiile perfide. Am scos iute abonamentul și l-am validat. Erau controloare! Imediat ce am validat, m-au controlat și au început să se prezinte călătorilor de lângă mine. ASTA DA INSPIRAȚIE DIVINĂ! Jur că am scăpat ca prin urechile acului, încă gâfâind de la fuga până la mașină. Erau să mă prindă controlorii la mustață!

 

  •  Și ca să nu fie atâta zgomot pentru nimic, vă spun că un controlor care mi-ar fi impus să cobor, însemna o grămadă de timp pierdut pentru mine și cu siguranță nu aș mai fi ajuns atât de binedispusă la prima oră, la istorie, materia mea favorită și motivul pentru care lunea și marțea au un sens. În rest ziua de școală nu a fost prea spectaculoasă. Iar dacă nu a fost suficient, vă spun că după 6 ore de școală am găsit din nou aceeași controlori tot în 139, de unde am reușit să-i recunosc și am scăpat din nou basma curată.

Pe scurt: Simt că Dumnezeu mă iubește și asta îmi dă încredere. M-aș fi lungit mult mai mult dar până la urmă este un articol ci nu o carte!

Anyway, tu cum recunoști un controlor? Spune tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *